În timp ce „agricultura modernă” se mândrește cu o productivitate ridicată, ea simplifică adesea biodiversitatea, neglijează interacțiunile dintre organisme și trece cu vederea efectele lor ecologice. Stabilitatea sa de productivitate se bazează în mare măsură pe inputuri, cum ar fi îngrășăminte chimice, pesticide, irigații și soiuri cu randament ridicat-. Agricultura tradițională, pe de altă parte, utilizează biodiversitatea locală (diversitatea speciilor și diversitatea genetică) și interacțiunile dintre organisme pentru a produce hrană și pentru a menține stabilitatea sistemului. Prin urmare, a atras atenția dacă agricultura modernă poate învăța din experiența agriculturii tradiționale în utilizarea biodiversității și poate transforma modelul său industrializat într-unul care combină utilizarea biodiversității cu tehnologia modernă. Cercetătorii înrudiți au studiat caracteristicile biodiversității în sistemele agricole și impactul practicilor agricole asupra biodiversității agricole; a revizuit progresul cercetării privind modelele de utilizare a biodiversității și efectele în sistemele agricole; și a discutat despre cercetările necesare pentru a utiliza biodiversitatea în sistemele agricole moderne, și anume, cum să planificați la nivel regional diversitatea peisajului agricol, cum să configurați sistemele de plantare și reproducere bazate pe -diversitate-specii în terenurile agricole bazate pe relații mutualiste dintre organisme, cum să construiți instalații de câmp corespunzătoare utilizării biodiversității și să dezvoltați noi mașini agricole bazate pe sisteme de informare și{7}}.
Reziliența, ca atribut important al sistemelor socio-ecologice, este una dintre căile importante pentru ca sistemele complexe să realizeze o dezvoltare durabilă. Pe baza cunoștințelor existente și a rezultatelor cercetării, unii cercetători și-au subliniat perspectivele asupra rezilienței și a conceptului de reziliență a sistemului agricol. Această lucrare analizează apoi progresele recente ale cercetării interne și internaționale în trei aspecte: factorii de influență ai rezistenței sistemului agricol, evaluarea rezistenței sistemului agricol și efectul de scară al cercetării privind rezistența sistemului agricol. Rezumă factorii care influențează reziliența sistemului agricol atât din perspectivă naturală (apă, pământ și climă) cât și social (condiții economice, sisteme de management al resurselor și caracteristici sociale), explorează impactul scalelor temporale și spațiale asupra rezilienței sistemului agricol și rezumă metodele de măsurare a rezistenței sistemului agricol din perspective calitative și cantitative. În plus, subliniază că cercetările viitoare privind reziliența sistemelor agricole din China ar trebui să pună accent pe analiza multi{-cuplată cu procese multiple și analiza cantitativă, să consolideze cercetarea privind regiunile vulnerabile-schimbărilor climatice din afara zonei semi-aride și să acorde atenție rolului factorilor sociali în reziliența sistemului agricol.
